Agresivitatea online, faza pe România: “Jocurile video nu sunt o dădacă pentru copii”

Saturday, November 21, 2009 11:24
Posted in category Stiri

need_for_speed_prostreet1Când treci pragul societăţii din anul 2009, prin zarva de pe străzi auzi totuşi cum se strecoară, dintr-un bloc, sunete ca cele din tribunele sportive şi motoare de maşini puţin diferite de cele ale “bolizilor” care traversează oraşul zi şi noapte. Te îndrepţi către clădire şi vezi prin geam că la parter, un tânăr butonează de zor la noul lui joc pe calculator. E în trend, adică. Apar imediat ţipete de fericire. E semn de o medalie de aur la prima tură din campionatul de curse ilegale. În secunda cealaltă, din celălalt colţ al blocului, o împuşcătură puternică îşi face apariţia de după cortină. Ţipete şi încurajări se aud pentru cei care au o normă de ucis în lumea virtuală.

Sistemul audio bubuie cu tot cu tencuiala pereţilor camerei, iar puştiul care butonează arma pe tastatură e fericit că a mai câştigat o medalie. Dăm switch şi ne trezim acum câţiva ani, în aceeaşi societate. În anul 2000, copiii ieşeau în parc, la o tură cu bicicleta sau la un joc de cărţi, iar pasiunea extremă pentru jocurile video, calculatoare sau console, se afla pe o alee îndepărtată, ascunsă bine între copaci. Antena3.ro vă prezintă un material despre cum pot stimula jocurile video agresivitatea copiilor sau, de ce nu, creativitatea lor şi care este măsura în care părinţii pot preveni comportamentele deviante ale odraslelor prin temperarea “jucatului” pe calculator.

Un studiu realizat anul acesta de către “The Entertainment Software Association” (ESA), o organizaţie nonguvernamentală din SUA arată că în 83% dintre cazuri copiii primesc acordul părinţilor lor pentru a juca sau închiria un joc. De asemenea, acelaşi studiu indică faptul că în 77% dintre cazuri, părinţii consideră că supravegherea copiilor în timpul jocurilor video este folositoare şi că aceştia impun limite de folosire pentru jocurile video mai mult decât pentru orice alt mod de petrecere a timpului liber al copiilor.

Continuarea pe siteul Antena 3

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply