Kaspersky Anti-Virus 2010 a obţinut rezultate foarte bune în testele realizate de AV-Comparatives

Monday, July 19, 2010 12:20
Posted in category securitate

Kaspersky Anti-Virus 2010 a fost premiat de laboratorul austriac AV–Comparatives pentru rezultatele maxime obţinute în testele de analiză a capacităţilor de protecţie proactivă.

Experţii laboratorului AV-Comparatives au evaluat performanţele a 20 dintre cele mai populare soluţii de securitate IT, punând accentul pe calitatea nivelului de protecţie proactivă, în timpul scanărilor la cerere.

Produsele au avut bazele de date cu semnături neactualizate, de aceea au utilizat pentru detecţie modulul de analiză euristică statică şi semnăturile extinse specifice familiilor malware deja cunoscute. Experţii AV-Comparatives au folosit un set de 27.000 de mostre noi de malware, pentru a evalua capacitatea soluţiilor de a identifica ameninţări informatice pentru care nu au semnături individuale.
Kaspersky Anti-Virus 2010 a fost una dintre primele trei suite, obţinând certificarea „Advanced+”, cea mai înaltă distincţie oferită de laboratorul AV-Comparatives. Produsul a demonstrat o rată de detecţie foarte bună a programelor periculoase cunoscute, nivelul rezultatelor fals-pozitive fiind nesemnificativ.
Certificarea „Advanced+” demonstrează că modulul de analiză euristică şi tehnologiile proactive implementate în Kaspersky Anti-Virus 2010 oferă protecţie completă în faţa fluxului constant de noi ameninţări informatice.
Kaspersky Anti-Virus 2010 şi Kaspersky Internet Security 2010 au fost dezvoltate folosind cele mai noi tehnologii de securitate IT. Kaspersky Anti-Virus 2010 încorporează tehnologii de securitate de bază care şi-au demonstrat eficienţa prin protecţia a milioane de utilizatori din întreaga lume.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply